Cruce veche cu
inscripţie în
limba maghiară
într-un sat
catolic din
Moldova

III. Fundal istoric

Cercetările istorice, lingvistice şi etnografice, ca şi studiul unor denumiri toponimice au dus la interpretări diferite ale originii ceangăilor. Unii cercetători cred că ei provin dintr-un grup de maghiari care s-a desprins de grosul populaţiei, înainte de sosirea acesteia în Bazinul carpatic, în jurul anului 900; alţii sugerează că sunt descendenţi direcţi ai cumanilor, pecenegilor sau altor triburi care s-au aşezat în Moldova pe la sfârşitul secolului VIII. Toate aceste teorii sunt improbabile, la fel ca şi supravieţuirea oricărui grup în urma invaziei mongole din 1241-42, condusă de Batu-Han, care a măturat întreaga regiune.
Unii autori români pretind că ceangăii sunt de fapt români "maghiarizaţi" (sau "secuizaţi") din Transilvania. Această teorie trebuie de asemenea respinsă: nu se poate concepe, ca aceşti "români" să continue să folosească o limbă "străină" după secole de trai în România, înconjuraţi de români care vorbesc româneşte.
De aceea este în general acceptat de oamenii de ştiinţă serioşi (maghiari dar şi români) că ceangăii sunt de origine maghiară şi că au sosit în Moldova din vest. Primele grupuri s-au putut aşeza încă din secolul XIII, când regele ungar Béla al IV-lea a creştinat poporul din Cumania şi a fondat episcopia de Milcov, dar, precum am arătat, este improbabil ca aceştia să fi supravieţuit invaziei mongole. De aceea, doar la mijlocul secolului XIV se regăsesc noi dovezi ale existenţei aşezărilor maghiare, române si săseşti din Moldova.
De asemenea, este în general acceptat faptul că primele grupuri de ceangăi au fost aşezaţi la est de Carpaţi, de-a lungul trecătorilor montane importante strategic, pentru a le controla şi a apăra Ungaria în faţa atacurilor venite dinspre răsărit, ori acest lucru se putea face doar atunci când mongolii au slăbit considerabil. Aceşti colonişti au fost urmaţi apoi de alte grupuri de maghiari de peste Carpaţi, de secui, care ori s-au amestecat cu ei, ori au fondat noi aşezări.

Câţiva dintre strămoşii ceangăilor au avut poziţii importante în aparatul de stat al voievodatului Moldovei. Pentru mai multe motive, legăturile dintre maghiarii din Moldova şi patria lor originară au fost slabe. De-a lungul timpului, învăţaţii au dispărut şi statutul privilegiat de ţărani liberi a fost abolit. După ce ordinul maghiar al franciscanilor a încetat să mai fie activ în regiune, toate formele instituţionalizate ale culturii maghiare au dispărut în Moldova. Contactele cu secuii din Transilvania au continuat, chiar dacă sporadic, iar unele familii, din numeroase motive, au continuat să treacă Carpaţii şi să se aşeze în Moldova, până în secolul XIX. Un număr semnificativ de colonişti a sosit după masacrarea secuilor la Siculeni în 1764 (aşa numitul "siculicid").

Săteni din Pustiana,
urmaşi ai răsculaţilor
secui de la Siculeni,
comemorează  evenimentul
de la 1764 (Siculeni, 2002)