Când mergeau femeile la oraş, îmbrăcate cu frumoasele lor catrinţe, cu traistele lor pe spate, se mai găseau unii care ziceau ironic: „Uite pe Ruza!” Cei care strigau aşa, nu ştiau că pe ungureşte Ruza înseamnă trandafir.

Cum spunea şi Nicolae Iorga, la oraş erau prea puţini care preţuiau portul  popular. Astăzi în România şi în Europa tot mai multă lume preţuieşte tradiţia populară. Din moştenirea europeană de mare valoare fac parte şi portul popular şi limba veche a ceangăilor, graiul în care sute de ani strămoşii noştri au cântat, s-au rugat, au povestit, şi-au crescut copiii.
Ruza înseamnă trandafir. Ruza (de la cuvântul unguresc rózsa=trandafir) este un nume des întâlnit la catolicii din Europa: la francezi Rose, la nemţi Rosa, la irlandezi Rose, la unguri Rózsa. Dacă ne gândim numai la Ardeal şi Moldova, sute de cântece şi poezii s-au făcut pentru Ruze. Aşa li se spune iubitelor în cântecele populare: rózsám (trandafirul meu), este un cuvânt de preţuire, de alintare, de iubire.

Duma Căti de 73 de ani din Băluşeşti povesteşte:
"Meghalt a tata, hogymondjam én, 'negyven-egybe... Sz elmaradatt a mama iot bubával. Sz sziru azultult, ugy rivu vala, nem vala szau katrincája mivel menjen a miszére. Menen vala egy a miszére, jo vala haza sz változik meg. Sz menen vala a mászik. Ien moszt isz menek katrincával a miszére. Sak a szpitálba nem mentem katrincával. Ott a szpitálba nem meg mennek itt nálunk katrincával. Jártam a váraszba esz vaj három esztendoje katrincával. De moszt félek, akkor mondják, jutt e Ruza. Ne Ruza, mondják városzba. Ne azok Ruzak, mondják, azok Ruzak, azok Vironak, Ilonak. Azett mosz nem meg tesznek illen neveket, mint tettek vala akkor. Hittak vala Kati, Nyica, Ruza, Viron...
Moszt illeneket tesznek mit halnak la televizor. A zén liányaimat hijjak ezt a nagyabbat Maria, sz mászikat Tereza, sz vagyon a kűsszebb Anna..."
Adică: "O murit tata în '41... Ş-o rămas mama cu cinci copii mici. De atuncea tot l-o plâns, şi nici nu avea catrinţă cu care să meargă la biserică. Mergea una la biserică, venea acasă şi se schimba.
Şi aşa putea să meargă alta la biserică. Eu şi-acu merg cu catrinţa la biserică. Numa la spital nu mergeam cu catrinţa. Acolo la spital nu merg ai noştri cu catrinţa. Acum vreo trei ani am fost cu catrinţa la oraş. Dar acu' mă tem, că ei spun: "A venit o Ruza". Uite pe Ruza, se spune la oraş. Uite pe Ruzele, se spune, alea-s Ruzele, alea-s Virone, alea-s Ilona. De aceea acum nu se mai pun nume din astea cum se puneau atunci. Atunci se numeau Kati, Nyica, Ruza, Viron... Acuma se pun din acelea care se aud la televizor. Dar pe fetele mele, pe cea mare o cheamă Maria, pe cealaltă Tereza, şi pe cea mai mică Ana..." (Extras din Harangozó Imre: "Culegere din tezaurul popular al ceangăilor din nord" Újkigyós 2001.)