(foto: Ádám Gyula)

Ce înseamnă cuvăntul ceangău


Conform dicționarelor de limbă maghiară, cuvântul provine din csángál și elcsángál care înseamnă a hoinări, a se desprinde de ceilalți. Maghiarii din Ardeal foloseau cuvântul "csángó" (ceangău) pentru denumirea ungurilor care s-au desprins din maghiarime și trăiesc departe de ea. Nu numai catolicii din Moldova sunt numiți ceangăi. La fel sunt numiți de către secui atât maghiarii din Țara Bârsei (jud. Brașov), cât și maghiarii din valea Ghimeșului. Este imposibil ca acest cuvânt să fi apărut cu înțelesul de corcitură, care în limba maghiară este exprimat altfel (elkorcsult, elfajzott).
Dicționarul limbii maghiare din 1862 dă următoarea explicație: csangó, csángó = umblător, persoană care își schimbă locul. Aceeași explicație o dau și: Dicționarul etimologic al limbii maghiare, Budapesta 1967; Dicționarul istoric al lexicului maghiar din Transilvania, București 1978; Dicționarul explicativ al limbii maghiare, editat de Academia maghiară la Budapesta în 1972; Noul dicționar de regionalisme, editat de Academia maghiară la Budapesta în 1979.

 
Despre denumirea de ceangău mai există legende și tradiții populare. În scrisoarea semnată "Mártanas Antal - Szabófalván. 22. Noimbr. 1900", și trimisă lingvistului Rubinyi Mózes, țăranul din Săbăoani explică astfel:
"Csangóknak neveznek nönket mért mangyák is maradat a beszid, ke mikor fel iötek ezekre a földekre a mószöliaink, jötek csángökval minden marháinkan is nekikis ult a kezeikbe mikvel huleli mentek mind i cseregitis vólt, a tzinigékböl hedegöltek, fegyverekvel lödesztek is nagyon vigatak, s ki látán is halatán mind aszt mondotán ke be kereketek is le telepedtek valami csángós emberek, is az ótán anak nevestik őket magyar csangók."
Adică: Suntem numiți ceangăi, deoarece se spune, și vorba a rămas, că atunci când au venit strămoșii noștri pe aceste meleaguri, au venit cu tălăngi (csengő) la fiecare animal din turmă. Aveau și ei clopote în mână, cu care, pe unde umblau sunau din clopot și cântau din viori, trăgeau cu puștile și erau foarte veseli, și toată lumea care îi vedea și îi auzea, toți au spus că au venit și s-au așezat niște oameni cu clopote (csengős /csángós), și de atunci așa au fost numiți: ceangăi maghiari."


Mărtinaș Anton și soția
(1900)

Într-o legendă culeasă la mijlocul secolului XIX în Cleja de preotul satului, Petrás Incze János, se povestește că strămoșii ceangăilor au făcut parte din armata regelui maghiar Szent László (Sfântul Ladislau), care a alungat păgânii din Moldova. Pentru că aveau clopote puse la cai, László a întrebat: "Ce-i cu acești csángatók (oameni cu clopote)?" Și așa le-a rămas numele.
În trecut, majoritatea catolicilor din Moldova foloseau mai rar cuvântul ceangău pentru a se defini, pentru că cei mai mulți își spuneau unguri:" întrebați, se zic Unguri (nu Ungureni, adică Români din Ardeal)" scrie Nicolae Iorga despre catolicii de lângă Roman, în cartea sa România - cum era până la 1918. "Ei se socotesc toți unguri" scrie istoricul român în aceeași carte, despre locuitorii unor sate catolice din ținuturile Bacău și Tecuci.


Pr. Petrás Incze János
(Fărăoani 1813 - Cleja 1886)