Chipuri în care taina pare a se uni cu gluma
Marele istoric Nicolae Iorga și-a petrecut o parte din copilărie în orașul Roman. Mai târziu, el a cercetat multe documente despre catolicii moldoveni, pe care i-a mai întânit și atunci când a făcut o călătorie prin toată țara. Despre satele catolice de lângă Roman scria astfel:
"Cei cu frumoase porturi falnice s-ar părea că sunt Românii cei curați, pe când ceilalți, care au pierdut orice gust pentru podoabă, ar fi cine știe ce târgoveți, ce mahalagii pierduți prin aceste sate din marginea muntelui. Dar o batjocură sângeroasă a sorții face să nu fie așa: cei dintâi, întrebați, se zic Unguri (nu Ungureni, adică Români din Ardeal); ceilalți singuri se recunosc a fi Moldoveni, adică Români."
"Pe lângă fețele mici, roșcate, semănate cu pistruie, pe lângă
pletele înfocate, vezi chipuri oacheșe cu ochii lungăreți
și cu sprâncenele venind de sus pentru a se pleca aproape
îmbinate asupra nasului, chipuri în care taina pare a se uni
cu gluma. Pe un așa de lung drum, acești Unguri pribegi și-au
cules numele de Ceangăi și vorba aceea sâsâită (cu s în loc
de ș)." (Extras din România așa cum era până la 1918,
capitolul VI - Romanul, București 1940.)
|
|
